Îți vezi propriul model de tricou pe o platformă de vânzare (marketplace), la un preț la care tu nu poți produce, vândut de o firmă despre care n-ai auzit niciodată. Trimiți o sesizare, anunțul dispare în câteva zile și respiri. Peste două săptămâni apar alte patru. Dacă ai ajuns până aici, probabil ai deja marca înregistrată la OSIM, și tocmai de aceea întrebarea doare: la ce folosește certificatul, dacă produsele reapar oricum?
O hotărâre definitivă dată în aprilie 2026 de Curtea de Apel București răspunde la o parte din întrebare, iar răspunsul nu e cel pe care și l-ar dori un titular de marcă.
Ce s-a judecat, de fapt
Clubul Rapid are o marcă figurativă înregistrată din 2018, protejată și pentru îmbrăcăminte, reînnoită în martie 2025. În aprilie 2025 clubul a cerut operatorului platformei Trendyol să elimine produsele care purtau emblema fără acord. Platforma a confirmat eliminarea articolelor reclamate în ziua următoare notificării.
Problema a început după. Au apărut anunțuri noi, de la alți vânzători, iar clubul a mers în instanță cu o ordonanță președințială, adică o procedură rapidă prin care se obține o măsură provizorie până la judecarea pe fond. Cererea era simplă și, la prima vedere, rezonabilă: platforma să scoată toate produsele cu marca Rapid, nu doar pe cele semnalate una câte una. Tribunalul București a fost de acord în noiembrie 2025 și a reținut un argument pe care îl înțelege orice om de afaceri. E disproporționat să ceri titularului mărcii să semnaleze fiecare anunț nou, la infinit.
Curtea de Apel a schimbat hotărârea în aprilie 2026 și a respins cererea. Pârâtul era Trendyol B.V., societatea din Țările de Jos care operează platforma în Europa, iar instanța i-a recunoscut calitatea de furnizor de servicii intermediare în sensul Regulamentului european privind serviciile digitale, cunoscut ca Digital Services Act (DSA).
Două articole din regulament au decis rezultatul.
Articolul 6 spune că furnizorul care găzduiește conținut nu răspunde pentru el atât timp cât nu are cunoștință efectivă că e ilegal, sau dacă, odată ce află, acționează prompt și îl elimină. Pentru produsele reclamate inițial, platforma le scosese înainte ca procesul să înceapă. Pentru cele apărute ulterior, instanța a constatat că probele din dosar nu permiteau identificarea vânzătorului și nu dovedeau o notificare anterioară trimisă platformei.
Articolul 8 interzice impunerea unei obligații generale de monitorizare. O platformă nu poate fi obligată să verifice permanent și nediferențiat tot ce urcă vânzătorii pe ea. Intervenția în cazuri concrete rămâne însă posibilă, iar aici stă toată diferența practică.
Ce nu a hotărât instanța, și de ce contează
Hotărârea nu spune că produsele erau autentice. Nu spune că erau comercializate legal. Nu judecă o acțiune în contrafacere împotriva vânzătorului, pentru că nu asta i s-a cerut. A judecat o măsură provizorie îndreptată împotriva platformei și a stabilit că, pe probele depuse, platforma nu avea ce să răspundă.
Distincția nu e o subtilitate de avocat. Un vânzător care pune emblema unui club pe un tricou fără licență rămâne la fel de expus ca înainte. Ce s-a mutat e altceva: cine face munca de a-l găsi.
De ce „să se ocupe platforma” nu mai e un plan
Până la hotărârea asta, un titular de marcă putea spera că o singură sesizare bine scrisă rezolvă categoria întreagă. Acum e clar că nu. Platforma reacționează la anunțuri concrete, semnalate concret, cu dovezi care arată cine vinde și ce anume încalcă marca.
Pentru o firmă mică din România, asta se traduce în ceva foarte prozaic. Cineva trebuie să caute periodic. Cineva trebuie să salveze adresele, să facă o captură cu data vizibilă, să noteze numele vânzătorului și să păstreze dovada că a trimis notificarea. Fără partea din urmă, articolul 6 lucrează în favoarea platformei, nu a ta, pentru că „cunoștința efectivă” se dovedește, nu se presupune.
Firmele care vând produsele cu însemne de club sunt, în cazurile relatate, foarte mici. Tipografii, comercianți de îmbrăcăminte, un magazin de accesorii pentru telefoane, cu cifre de afaceri modeste și adesea cu pierdere pe exercițiul financiar. Nu există un singur adversar mare pe care să îl dai în judecată o dată și să închei subiectul. Există mulți adversari mici, iar fiecare cere propriul dosar.
Ce pregătești înainte să trimiți o notificare
Lista de mai jos nu e un formular juridic, e minimul care face o sesizare greu de ignorat și ușor de reluat în instanță dacă se ajunge acolo. Bifează ce ai deja.
Cât de pregătită e sesizarea ta
Pregătite: 0 din 8
Verdict: Nu ai bifat încă nimic
Partea pe care o controlezi chiar tu
Pe o platformă de vânzare ești chiriaș. Regulile le scrie altcineva, lista de produse e comună, iar poziția ta depinde de un algoritm pe care nu îl vezi. Asta nu e un argument să ieși de pe platforme, pentru multe firme ele aduc primele comenzi. E un argument să nu fie singurul loc în care exiști.
Magazinul propriu are un avantaj care se vede exact în situații ca asta: acolo nimeni nu îți listează produsul alături, la jumătate de preț, cu aceeași emblemă. Pagina de produs e a ta, textul e al tău, fotografiile sunt ale tale, iar clientul care caută marca te găsește pe tine, nu pe cel care i-a copiat modelul. Când platforma devine singurul canal, orice decizie luată de ea, de la comision la o suspendare de cont, se transformă direct în scădere de vânzări.
Dacă ai deja un magazin online în care intră și alți vânzători, se adaugă un strat separat de răspundere, pe care l-am detaliat în articolul despre cine răspunde când clientul reclamă. Acolo tu ești în rolul platformei, iar obligațiile arată altfel.
Ce verifici în propriul magazin, o dată pe trimestru
Patru lucruri, niciunul tehnic, toate de decizie. Dacă răspunsul la vreunul e „nu știu”, acolo e munca.
Întâi, marca e înregistrată pentru clasele în care vinzi efectiv astăzi, nu doar pentru cele de la înființare. O firmă care a început cu îmbrăcăminte și a adăugat accesorii are nevoie de clasa pentru accesorii. Apoi, teritoriul: dacă ai început să livrezi în afara României, protecția nu te urmează automat, iar scrisoarea neplăcută vine de la cineva care a depus denumirea înaintea ta în altă țară. Am scris separat despre ce se întâmplă când vinzi în Germania cu marca protejată doar în România.
Al treilea, numele firmei și marca nu sunt același lucru, iar confuzia asta costă bani la optsprezece luni după lansare, când identitatea vizuală e deja tipărită. Dacă subiectul îți sună nou, pornește de la articolul despre numele de firmă care încă nu e al tău. Al patrulea, și cel mai des ignorat: cine din firmă se uită periodic pe platformele unde ar putea apărea produsele tale. Dacă răspunsul e „nimeni, dar ne-am prinde”, de obicei nu se prinde nimeni.
Ce se schimbă pentru un antreprenor din Cluj-Napoca sau din Iași
Nimic în plan juridic, pentru că drepturile tale sunt aceleași. Se schimbă așteptarea. Protecția unei mărci nu funcționează ca o alarmă care pornește singură, ci ca un contract pe care îl invoci atunci când observi încălcarea și o documentezi. Datele din dosarul Rapid sugerează că diferența dintre o sesizare care obține ceva și una care se stinge nu stă în cât de mare e marca, ci în cât de precis e dosarul.
Există și riscul invers, pentru cine vinde. Dacă pui pe produs un semn care seamănă cu o marcă înregistrată, faptul că platforma nu răspunde nu înseamnă că tu nu răspunzi. Titularul te poate urmări direct, iar hotărârea din aprilie 2026 nu îți oferă nicio apărare, pentru că nici nu s-a pronunțat despre tine.
Cum te poate ajuta Emblematic
Construim și ținem la zi magazine online în care marca ta e vizibilă, descrisă corect și greu de confundat, iar pagina de produs lucrează pentru tine în căutări. Noi ne ocupăm de partea tehnică și de conținut, tu de produs și de relația cu clienții. Partea de înregistrare a mărcii o face un consilier în proprietate industrială, nu o agenție de web design, iar noi îți spunem cinstit când ai nevoie de el.
Dacă vrei să nu mai depinzi de o singură platformă, scrie-ne. Îți spunem ce aduce magazinul propriu în primele luni și ce rămâne mai bine pe platformă.
