Asistență tehnică

Asistență tehnică pentru clienții Emblematic

Formularul e pentru cine are deja un site la noi: o eroare, o pagină care nu se mai încarcă sau o modificare de conținut. Termenele depind de pachet și sunt descrise pe pagina de mentenanță.

Descrie problema

Completează adresa site-ului și spune-ne ce se întâmplă. Îți răspundem pe e-mail.

Opțional.

Ce să ne trimiți

Cu cât descrierea e mai exactă, cu atât găsim mai repede cauza.

  • Adresa exactă a paginii unde apare problema
  • Ce ai făcut înainte să apară, de exemplu ai trimis un formular sau ai pus un produs în coș
  • Ce vezi pe ecran, inclusiv textul mesajului de eroare, dacă apare unul
  • O captură de ecran
  • Browserul și dispozitivul, de exemplu Chrome pe un telefon Android
  • Pentru o modificare de conținut: textul nou, fotografiile și pagina pe care trebuie puse

Termenele, pe pachet

PachetModificări de conținutIncidente critice
GăzduireNu sunt incluseFără termen garantat
Găzduire și mentenanțăÎn 1-2 zile lucrătoare, fără limită de cereriRezolvate în cel mult 4 ore
CreștereÎn 1-2 zile lucrătoare, fără limită de cereriRezolvate în cel mult 4 ore

Dacă ai doar pachetul Găzduire

Pachetul Găzduire acoperă serverul, SSL, CDN, adresele de e-mail și copia de siguranță zilnică, dar nu și mentenanța. Termenele de mai sus nu se aplică. Scrie-ne și în cazul ăsta: îți spunem dacă problema ține de găzduire și ce variante ai pentru rest, inclusiv trecerea la pachetul Găzduire și mentenanță.

Întrebări frecvente

Nu găsești răspunsul aici? Scrie-ne și îți răspundem în cel mult o zi lucrătoare.

Pune o întrebare

În cât timp faceți o modificare de conținut?

În una sau două zile lucrătoare, la pachetele Găzduire și mentenanță și Creștere. Nu există o limită lunară de cereri și nu plătești pe oră.

Ce înseamnă incident critic?

Site-ul nu se mai încarcă, arată o eroare pe toate paginile sau a fost compromis. Cu mentenanța inclusă, îl rezolvăm în cel mult patru ore și, dacă e nevoie, îl readucem la copia de siguranță din ziua precedentă.

Am doar pachetul Găzduire. Mă puteți ajuta?

Scrie-ne. Pachetul Găzduire nu include mentenanță, deci nu are termenele de mai sus, dar îți spunem ce se întâmplă și ce variante ai. Trecerea la pachetul Găzduire și mentenanță se poate face oricând.

Costă ceva o solicitare?

La pachetele cu mentenanță, modificările de conținut sunt incluse. O pagină nouă peste cele 10 incluse costă 64 €, o singură dată.

Nu am site la voi. Pot folosi formularul?

Formularul e pentru clienții existenți. Pentru un site construit de altcineva, scrie-ne prin pagina de contact sau cere un audit gratuit.

Tu te ocupi de firmă, noi de site.

Spune-ne ce face firma ta. Îți trimitem oferta, iar site-ul e gata în 7-30 de zile.

  • Fără cost inițial pentru un site de până la 10 pagini
  • Domeniul se înregistrează pe numele tău
  • Prețuri finale, fără TVA

contact@emblematic.ro