Sorin Pop are o firmă de instalații sanitare și termice în Zalău, cu trei dube și opt angajați. A plătit 4.200 de lei pentru o identitate vizuală nouă: o picătură albastră care se prelungește într-o țeavă, litere îngroșate, culori care se văd de pe partea cealaltă a străzii. Numele a rămas cel de la înființare, „Instalații Zalău”. Înainte să depună cererea de marcă, a solicitat părerea unui consilier în proprietate industrială și a aflat că desenul are o șansă, iar cuvintele, aproape deloc. Așa arată în practică ideea că logoul e ultima decizie de brand, nu prima: un desen reușit nu repară un nume care spune doar ce vinzi și unde.
Răspunsul scurt, pentru cine are două minute. O marcă se înregistrează numai dacă are caracter distinctiv, adică dacă publicul o poate lega de o singură firmă. Un nume compus din felul serviciului și din numele orașului descrie, deci oficiul de mărci îl poate refuza oricât de bine ar fi desenat. Logoul întreg poate trece de examinare, însă protecția acoperă compoziția întreagă. Un concurent poate scrie tot „Instalații Zalău” pe duba lui, cu alt desen, și marca lui Sorin nu îl oprește.
Ce verifică oficiul de mărci înaintea oricărui conflict
Regulamentul (UE) 2017/1001 privind marca Uniunii Europene enumeră, la articolul 7, motivele absolute de refuz. Primele două care contează aici sunt scrise sec: se refuză „mărci care sunt lipsite de caracter distinctiv” și mărcile compuse exclusiv din indicații care pot desemna, în comerț, specia, calitatea, destinația, proveniența geografică sau alte caracteristici ale produsului ori ale serviciului. Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice spune același lucru la articolul 5 alineatul (1), cu o diferență de numerotare care îi încurcă pe cei care citesc ambele texte: la noi, caracterul descriptiv e litera d), nu litera c).
Motivele absolute le examinează oficiul din proprie inițiativă. Legea română trece la articolul 21 ce verifică OSIM la examinarea cererii, iar printre ele sunt motivele de refuz de la articolul 5 alineatul (1). Asta înseamnă că refuzul pentru un nume descriptiv vine și când nimeni din piață nu se plânge.
Caracterul distinctiv se judecă întotdeauna față de produsele sau serviciile pentru care soliciți înregistrarea. „Ancora” pentru un birou de contabilitate din Satu Mare e un cuvânt fără legătură cu serviciul, deci publicul îl citește ca nume propriu. „Ancora” pentru un magazin de echipament naval începe să descrie marfa. Același cuvânt, două verdicte.
Ai putea crede că EUIPO e o ușă mai largă. Nu este. Articolul 7 alineatul (2) din regulament spune că refuzul se aplică „chiar dacă motivele de refuz nu există decât într-o parte a Uniunii”. Publicul vorbitor de română înțelege „instalații” ca nume de serviciu, iar România face parte din Uniune, așa că un nume descriptiv în română cade la oficiul european la fel ca la OSIM.
Rămâne o portiță, iar ea e îngustă. Ambele texte acceptă înregistrarea dacă marca a dobândit caracter distinctiv ca urmare a utilizării (articolul 5 alineatul (2) din Legea 84/1998, articolul 7 alineatul (3) din regulament). În practică, dovada o strânge firma, din piață: vânzări, publicitate, sondaje printre clienți, apariții în presă. Faptul că angajații și furnizorii știu de douăzeci de ani cine e „Instalații Zalău” nu ține loc de dovadă.
Ce poate și ce nu poate repara logoul
Oficiile de mărci din rețeaua europeană (EUIPN) au convenit asupra unei practici unitare pentru mărcile figurative care conțin cuvinte descriptive, cunoscută drept CP3, pe care EUIPO o aplică în ghidurile de examinare. Concluziile ei sunt utile oricui aprobă o machetă, fiindcă arată ce nu cumpără o schimbare de design:
- un font obișnuit sau unul care imită scrisul de mână, cu sau fără efecte de îngroșare și cursiv, nu face un nume descriptiv înregistrabil;
- o singură culoare adăugată literelor sau fundalului nu ajunge, fiindcă publicul vede culorile ca decor;
- semnele de punctuație și simbolurile obișnuite în comerț nu adaugă nimic, iar terminația „.ro” lipită de nume se citește ca adresă de site;
- formele geometrice simple, cerc, pătrat, linie, oval, puse în jurul cuvintelor, rareori schimbă verdictul;
- un desen care reprezintă chiar serviciul descrie și el, deci nu compensează cuvintele.
Ultimul punct îl privește direct pe Sorin. O picătură care devine țeavă e un desen bun pentru o firmă de instalații tocmai pentru că spune instantaneu ce face firma. Același motiv îl face slab ca element distinctiv. Un desen fără legătură directă cu instalațiile, dominant în compoziție și ușor de ținut minte, are șanse mai bune.
Chiar și când logoul trece, practica CP3 precizează că protecția se limitează la compoziția de ansamblu a mărcii. Deci înregistrarea nu îi dă firmei drepturi exclusive asupra cuvintelor descriptive luate separat. Concurentul care scrie aceleași cuvinte cu un font și un simbol diferite rămâne, de regulă, în afara razei mărcii.
Ce clarifici cu designerul înainte să aprobi macheta
Întrebarea de pus e una singură, iar răspunsul se scrie: care element din acest logo identifică firma noastră și nu altă firmă din aceeași branșă? „Albastrul inspiră încredere” răspunde la altă întrebare. Un răspuns bun numește un lucru concret, de exemplu „simbolul din stânga, folosit și singur, pe ușa dubei și în pictograma site-ului”.
Apoi soliciți elementele machetei trecute într-un tabel cu trei coloane, ca cel de mai jos, completat pentru firma din Zalău. Dacă designerul nu poate scrie „da” la niciun rând din coloana „Poate identifica firma”, ai aflat înainte de plata finală că identitatea nouă nu are ce proteja.
| Element | Informație despre categorie | Poate identifica firma | Ce protecție urmărești |
|---|---|---|---|
| „Instalații” | da, numește serviciul | nu, singur | niciuna pe cuvânt |
| „Zalău” | da, numește locul | nu, singur | niciuna pe cuvânt |
| Picătura care devine țeavă | parțial, arată domeniul | slab | de discutat cu consilierul |
| Simbol nou, fără legătură cu instalațiile | nu | da | marcă figurativă, folosită și singur |
| Logoul întreg, nume plus simbol | parțial | prin simbol | înregistrare combinată, protecție pe ansamblu |
Un test rapid, de făcut cu macheta pe masă: acoperi numele cu palma și arăți simbolul a cinci clienți. Dacă niciunul nu se gândește la firma ta, simbolul nu duce încă identitatea. Logoul unei firme care lucrează pe teren se judecă oricum pe dubă, pe salopetă, pe factură și pe ușa clientului, așa cum am arătat la logoul firmelor B2B, deci testul acesta te ajută și la design, și la dosarul de marcă.
Caracterul distinctiv și căutarea de anterioritate răspund la întrebări diferite
Mulți antreprenori cer „o verificare a mărcii” și primesc un singur răspuns. Sunt însă două întrebări separate, cu motive de refuz separate în lege.
Prima privește înregistrarea în sine: poate semnul acesta, pentru serviciile tale, să fie marcă? Aici intră motivele absolute de mai sus, pe care oficiul le examinează singur. A doua e anterioritatea: există deja o marcă sau un alt drept anterior cu care semnul tău intră în conflict? Acestea sunt motivele relative, iar regulamentul european le deschide cu formula „la opoziția titularului unei mărci anterioare”. Legea română le trece la articolul 6 și le lasă pe seama opoziției de la articolul 26, iar articolul 21 nu le pune printre lucrurile pe care OSIM le examinează din oficiu.
Consecința practică merge în ambele sensuri. Denumirea inventată, cu un simbol neobișnuit, trece ușor de examinarea absolută și poate fi atacată apoi de titularul unei mărci asemănătoare, care află de cererea ta din publicare. Un nume descriptiv poate fi complet liber, fiindcă nu l-a înregistrat nimeni, și tot primește refuz. O căutare de anterioritate curată nu îți spune nimic despre caracterul distinctiv, iar o opinie favorabilă despre înregistrare nu te apără de un titular anterior.
Procedura propriu-zisă, alegerea între OSIM și EUIPO și clasele Nisa sunt explicate pe larg în articolul despre înregistrarea mărcii la OSIM sau la EUIPO. Aici contează doar ordinea: întâi afli dacă semnul se poate înregistra, apoi dacă e liber, abia apoi tipărești. Aceeași ordine apare și la testarea numelui înainte de lansare, unde verificarea juridică vine înaintea domeniului și a firmei de pe dubă.
Ce scrii în comanda către designer și către consilier
Patru rânduri în documentele de comandă te scutesc de cele mai scumpe surprize. Fiecare se poate bifa înainte să plătești factura finală:
- Două opinii, solicitate separat. De la consilierul în proprietate industrială soliciți în scris o opinie despre posibilitatea de înregistrare a numelui, a simbolului și a logoului întreg, plus o căutare de anterioritate în clasele în care lucrezi. Semnul că ai primit ce trebuie: două documente sau două secțiuni distincte, fiecare cu concluzia ei.
- Decizia despre ce depui. Notezi dacă înregistrezi numele, simbolul singur sau logoul combinat și alegi varianta pe care o folosești efectiv pe dube, pe site, pe facturi și pe cărțile de vizită. O compoziție înregistrată nu îți dă drepturi separate pe cuvintele descriptive din ea.
- Clauza pentru reproiectare. Scrii că orice modificare a logoului după depunerea cererii trece întâi pe la consilier. O cerere depusă acceptă, în principiu, doar corecturi care nu schimbă marca, deci un logo redesenat poate necesita o cerere nouă, cu taxe noi.
- Drepturile asupra desenului. Logoul pe care îl depui trebuie să fie al tău și din punctul de vedere al dreptului de autor. Contractul de cesiune se semnează înaintea cererii de marcă, din motivele explicate la cine deține drepturile asupra logoului.
Când rămâne totuși rezonabil un nume descriptiv
Numele de tipul „Instalații Zalău” are un avantaj real: clientul care îl vede pe dubă știe din prima secundă ce face firma și în ce zonă lucrează. Pentru o firmă care trăiește din lucrări locale și din recomandări, păstrarea lui poate fi o decizie comercială bună. Rămâne o decizie comercială, iar înregistrarea mărcii nu o confirmă.
Cine îl păstrează lucrează cu ochii deschiși. Identitatea care se poate apăra stă atunci în simbol și în felul constant în care apare, așa că simbolul merită investiția mai mare și folosirea fără excepții, pe toate suporturile. A doua pârghie e numele: un element propriu adăugat, cum ar fi numele de familie al fondatorului, poate da semnului ce îi lipsește. Legea admite expres ca marcă numele de persoane, dar alegerea concretă rămâne de verificat cu consilierul, pe cazul firmei.
A treia pârghie e timpul, și e cea mai lentă. Dacă te gândești vreodată să invoci caracterul distinctiv dobândit prin utilizare, păstrezi de acum dovezile: campaniile în care a apărut numele, aparițiile în presa locală, recenziile care citează firma pe nume, cifrele de vânzări pe ani. Fără ele, portița din lege rămâne teoretică. Iar dacă numele descrie și în slogan, efectul se dublează, cum arată articolul despre sloganul care descrie în loc să revendice.
Legea și practica oficiilor arată direcția. Verdictul pentru numele și logoul tău îl dă un consilier în proprietate industrială, înainte de depunere.
Cum te poate ajuta Emblematic
La proiectele de Branding și design punem pe hârtie, înaintea primei schițe, ce parte din identitate poate fi revendicată de firmă și ce rămâne simplă informație despre ce vinde. Asta schimbă desenul: un simbol gândit să funcționeze singur, departe de imaginea literală a serviciului, dă consilierului ceva de examinat. Partea juridică rămâne a consilierului, iar noi îi predăm un logo construit cu întrebarea lui în minte.
Dacă vrei să afli ce element din logoul tău actual poartă identitatea firmei, scrie-ne. Îți trimitem tabelul cu cele trei coloane completat pe identitatea ta, gata de dus la consilier.



