Cinci întrebări pe care ți le pui înainte să apeși pe publicare

Ai scris articolul. Ai citit de două ori, ai corectat trei virgule și degetul stă pe butonul de publicare. Momentul ăsta durează, la majoritatea firmelor, cam patru secunde. Restul se rezolvă cu speranța că cineva îl va găsi.

Există cinci întrebări care, puse înainte de publicare, schimbă mai mult decât încă o rundă de corectură. Nu sunt despre gramatică. Sunt despre ce se întâmplă cu textul după ce iese din mâinile tale.

1. Poate cineva să îl găsească?

Un articol pe care nu îl găsește nimeni nu e conținut, e o notiță. Verificarea are trei straturi.

Primul: titlul. Conține termenul pe care oamenii îl caută efectiv, nu formularea pe care o folosești tu intern? O firmă de contabilitate din Iași scria „Optimizarea obligațiilor fiscale ale microîntreprinderii”. Oamenii căutau „ce impozit plătesc la microîntreprindere”. Aceeași informație, două destine diferite.

Al doilea: legăturile din interiorul site-ului. Un articol la care nu duce niciun link din restul site-ului e izolat. Alege două sau trei articole mai vechi pe teme apropiate și adaugă din ele linkuri către cel nou. Adaugi și din cel nou către paginile de serviciu relevante, în primul paragraf dacă se poate natural.

Al treilea: titlul și descrierea care apar în Google. Sunt singurul lucru pe care îl vede cineva înainte să decidă dacă dă clic. Dacă le lași să se genereze automat, primești primele rânduri ale articolului, care rareori conving.

2. Se poate citi pe telefon, în cinci minute?

Deschide articolul pe telefon, nu pe monitorul de la birou. Derulează-l ca un cititor obișnuit, adică repede. Ce vezi?

Dacă vezi patru ecrane de text neîntrerupt, ai o problemă de structură, nu de conținut. Subtitluri la fiecare trei sau patru paragrafe. Paragrafe de maximum cinci rânduri pe ecranul telefonului, ceea ce înseamnă cam trei rânduri pe calculator. Un element vizual la mijloc, chiar și o simplă listă, care rupe monotonia.

Un test brutal, dar corect: citește doar subtitlurile, de sus până jos. Înțelegi despre ce e articolul? Dacă da, structura funcționează. Dacă subtitlurile sună a „Introducere”, „Context”, „Detalii”, nu funcționează.

3. Îl înțelege cineva din afara firmei tale?

Aici pică cele mai multe articole scrise de specialiști. Nu pentru că sunt slabe, ci pentru că autorul știe prea multe ca să mai vadă ce nu e evident.

Marchează fiecare termen tehnic din text. Pentru fiecare, întreabă-te dacă un client obișnuit l-ar înțelege fără explicație. Dacă nu, ai două opțiuni: îl înlocuiești cu formularea comună sau îl explici la prima apariție și apoi îl folosești liber. Ce nu funcționează e să îl lași neexplicat pentru că „oricine din domeniu știe”. Cititorul tău nu e din domeniu, de asta te caută.

Al doilea test: ai un exemplu concret la fiecare idee abstractă? O afirmație de tipul „procesul de aprobare trebuie simplificat” nu spune nimic. Aceeași idee cu un exemplu, „la o firmă de instalații din Ploiești, oferta trecea prin trei aprobări și ajungea la client în patru zile, timp în care jumătate din clienți alegeau altă firmă”, devine memorabilă.

4. Știe cititorul ce să facă după ce termină?

Un articol care se încheie cu o concluzie generală lasă cititorul într-un punct mort. A înțeles ceva, e de acord, închide fila și uită în două ore.

Finalul are nevoie de un pas următor concret și proporțional cu ce a citit. Cineva care tocmai a citit despre o problemă tehnică complicată nu e pregătit să ceară o ofertă, dar poate fi pregătit să descarce o listă de verificare sau să citească articolul următor din serie. Cineva care a citit un comparativ de prețuri e mult mai aproape de o cerere de ofertă.

Regula simplă: un singur pas următor, formulat ca acțiune, nu ca invitație vagă. „Verifică-ți viteza site-ului cu instrumentul gratuit al Google și, dacă scorul pe mobil e sub 50, scrie-ne” e un pas. „Contactează-ne pentru mai multe informații” nu e.

5. Ar da cineva mai departe articolul ăsta?

Întrebarea pare de vanitate. Nu e. Un articol pe care cineva îl trimite unui coleg are o valoare complet diferită de unul care se citește și se uită, pentru că fiecare distribuire aduce un cititor pe care nu l-ai plătit.

Ce se dă mai departe, în practică: cifra pe care nu o știa nimeni, instrumentul concret care rezolvă o bătaie de cap, poziția clară pe un subiect unde toți vorbesc în general, și lista de verificare pe care o poți folosi imediat.

Ce nu se dă mai departe: rezumatul a ceea ce știe toată lumea, articolul echilibrat care nu supără pe nimeni, textul care ar fi putut fi scris de orice firmă din același domeniu.

Dacă nu identifici în articolul tău niciun element din prima categorie, mai adaugă unul înainte să publici. De obicei e cel mai ieftin lucru de adăugat și cel mai profitabil.

O ordine practică pentru cele cinci

Nu le pune pe toate la final. Prima și a treia se rezolvă cel mai bine înainte de a scrie, când decizi subiectul și unghiul. A doua și a patra se rezolvă la prima recitire. A cincea se pune la sfârșit, ca ultim filtru, și e singura care merită să întârzie publicarea cu o zi.

Un articol amânat 24 de ore ca să primească o cifră verificată sau o listă practică ajunge mult mai departe decât unul publicat la timp și uitat imediat.

Cum te poate ajuta Emblematic

Cele mai multe bloguri de firmă din România nu au o problemă de volum. Au articole. Problema e că articolele nu au fost gândite pentru a fi găsite, citite până la capăt și urmate de un pas concret. Diferența dintre un blog care aduce cereri și unul care doar există stă aproape integral în întrebările de mai sus.

Dacă vrei un plan editorial construit pe ce caută efectiv clienții tăi, cu articole care duc spre paginile care vând, echipa Emblematic.ro este disponibilă pentru o consultație fără obligații. Contactează-ne și stabilim împreună pașii următori.